Actul normativ stipulează că această nouă materie școlară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional începând cu anul şcolar 2023-2024, iar profesorii vor participa la cursuri de specialitate pentru a putea preda materia elevilor.
“Cadrele didactice care predau disciplina ‘Istoria Evreilor. Holocaustul’ pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate”, prevede legea.
În lege este prevăzut și faptul că Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic şi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, la propunerea Consiliului de onoare, acordă premiul anual “Constantin Karadja” cu ocazia zilei de 9 octombrie, “Ziua Holocaustului”.
“Premiul ‘Constantin Karadja’ se acordă cetăţenilor români şi străini, instituţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor organizaţii neguvernamentale din ţară şi din străinătate, pentru merite deosebite în prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România, cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului, dezvoltarea programelor educaţionale şi de cercetare privind Holocaustul din România, precum şi promovarea combaterii antisemitismului”, se mai arată în lege.
Constantin Karadja s-a făcut remarcat prin demersurile sale diplomatice care au dus a salvarea a peste 52.000 de evrei (femei, bărbați și copii) din Europa în perioada în care era stăpânită de naziști, în special în Germania, Franța, Ungaria, Grecia și Italia.