Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, solicită Comisiei Europene implicare în vederea sprijinirii fermierilor afectați de secetă pentru a ușura dificultățile financiare cu care se confruntă aceștia din cauza condițiilor meteorologice.
”Am solicitat, în cadrul discuțiilor din Consiliul Agricultură și Pescuit, implicarea Comisiei Europene pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă. Sunt necesare măsuri urgente, pentru că anul agricol 2021-2022 prezintă mai mulți factori de risc asociați și ei necesită răspuns la nivel european pentru toate cele 27 de state membre. Derogarea privind plățile în avans este binevenită pentru fermierii români care s-au confruntat cu efectele deficitului de precipitații în ultimii doi ani și care continuă să afecteze producția agricolă din diferite regiuni. Însă, consider că sunt necesare măsuri pe termen mediu și lung pentru ca fermierii să facă față noilor provocări ale schimbărilor climatice, care le pot afecta grav veniturile.
Așa cum am subliniat și în cadrul dezbaterilor PNS, riscurile climatice nu mai trebuie neglijate și trebuie luate măsuri structurale, fapt confirmat astăzi și de comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, care a încurajat statele membre să susțină, prin noua Politică Agricolă Comună, participarea agricultorilor la instrumentele de gestionare a riscurilor, inclusiv posibilitatea de a aloca 3% din plățile directe pentru contribuția fermierului la aceste instrumente”, a declarat
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.