vineri, iunie 21, 2024
No menu items!
spot_img
AcasăActualitateEmil Moț: ”Accept cu demnitate voința dumneavoastră”

Emil Moț: ”Accept cu demnitate voința dumneavoastră”

Slătinenii au ales schimbarea, Mario de Mezzo, candidatul PNL, fiind ales noul primar al municipiului Slatina. Fostul primar al Slatinei, Emil Moț, a ținut însă, să le mulțumească slătinenilor pentru încredere și sprijinul acordat în cei 8 ani și le promite că indiferent de schimbările care vor urma, binele municipiului Slatina, va rămâne o prioritate pentru el.

”Dragi slătineni, în primul rând, vreau să vă mulțumesc din suflet pentru încrederea și sprijinul pe care mi le-ați oferit de-a lungul anilor. A fost o onoare și un privilegiu să vă reprezint ca primar al acestui oraș minunat. Alegerile de acum au adus un nou capitol pentru Slatina și, deși rezultatul nu este cel pe care mi l-am dorit, accept cu demnitate voința dumneavoastră. Sunt recunoscător pentru fiecare moment petrecut în slujba comunității noastre și pentru oportunitatea de a contribui la dezvoltarea orașului. Sunt mândru de tot ceea ce am realizat împreună, de faptul că Slatina este un oraş modern, curat şi frumos. Vă mulțumesc pentru susținere, pentru dialogul constructiv și pentru toate momentele de neuitat. Închei cu speranța că, indiferent de schimbările care vor urma, vom rămâne uniți și vom continua să lucrăm împreună pentru binele orașului nostru. Cu respect și recunoștință” a transmis fostul primar al municipiului Slatina, Emil Moț.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments