Au fost finalizate repartizările pe judeţe ale fondurilor din programul Anghel Saligny pentru investiții în rețelele de gaze naturale. Care sunt județele care primesc cei mai mulți bani?
Au fost finalizate repartizările pe judeţe ale fondurilor disponibile prin Programul naţional de investiţii ”Anghel Saligny” pentru investiţii în realizarea, extinderea şi modernizarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale, a anunţat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice şi administraţiei. De cele mai mari sume de peste 200 de milioane de lei, au beneficiat judeţele Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Dolj, Iaşi, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman şi Vaslui.
”70% dintre localităţile din România nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale. Trebuie să asigurăm serviciile publice de bază în cât mai multe localităţi”, susține ministrul Cseke Attila.
Criteriile de selectare care au fost luate în considerare la alocarea sumelor au fost numărul de unităţi administrativ-teritoriale dintr-un judeţ, numărul de locuitori, ponderea localităţilor (UAT) unde gospodăriile nu sunt racordate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi impozitul pe venit colectat – a spus ministrul.
Ministerul Dezvoltării finanţează şi alte proiecte, pe domeniul reţelelor de gaze naturale, depuse iniţial la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, dar preluate prin OUG nr. 40/06.04.2022, care prevăd dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale din 165 unităţi administrativ-teritoriale.